Ordine
Emitent
Data Iesire
Destinatar
Numar Data Inregistrare
Status
Termen Raspuns
Raspuns
1 Societatea de Transport București STB SA 27/07/26 TPBI RezolvatTPBI Traseul liniei 223 nu a fost modificat. Modificarea punctului terminus de la stația „Cartier Rezidențial Splaiul Unirii” la stația „Pasarela” a fost implementată pentru facilitarea efectuării accesului și retragerii autobuzelor de pe traseu.
Programul de circulație nu a suferit modificări, fiind păstrate intervalele de succedare de 15-25 de minute între vehicule, pe tot parcursul zilei.
În ceea ce privește staționarea, menționăm că autobuzele nu au prevăzute în programul de circulație staționare la capătul de traseu „Pasarelă”, de altfel cum nici la capătul de traseu anterior „Cartier Rezidențial Splaiul Unirii” nu aveau prevăzută staționare.
Dar există situații când, de-a lungul unei zile, din cauza condițiilor de trafic, pentru aderența la program, autobuzele pot staționa câteva minute în stația „Pasarelă”.
Singura pauză prevăzută în programul de circulație al liniei 223 este la capătul de traseu „Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir”.
Reamintim faptul că programul de transport, poziția în timp real a vehiculelor și ora de sosire în stație, pot fi consultate atât online pe platforma maps.mo-bi.ro, cât și utilizând aplicația InfoTB, pentru planificarea exactă a călătoriei.
1 TPBI 03/07/26 Societatea de Transport București STB SA In Lucru
1 TPBI 03/07/26 Primăria Sector 5 In Lucru
1 TPBI 03/07/26 Societatea de Transport București STB SA In Lucru
1 TPBI 14/07/26 Societatea de Transport București STB SA 31277/2026 Rezolvat
1 TPBI 03/07/26 Societatea de Transport București STB SA In Lucru
1 Societatea de Transport București STB SA 03/07/26 TPBI In Lucru
1 Societatea de Transport București STB SA 27/07/26 TPBI RezolvatTPBI În urma analizării solicitării dumneavoastră, vă informăm că autobuzele liniilor 301 și 301B nu pot efectua oprire în stația Aeroport Băneasa, deoarece, imediat după această stație, trebuie să se încadreze pe banda destinată efectuării virajului la stânga către Bd. Aerogării.
Având în vedere numărul mare de benzi din zona intersecției, precum și valorile ridicate de trafic pe direcția înainte, efectuarea unei opriri în stația menționată nu ar permite încadrarea în condiții de siguranță și de fluență pe banda necesară pentru virajul la stânga.
Din aceste considerente, solicitarea privind introducerea unei opriri în stația Aeroport Băneasa nu poate fi pusă în aplicare.
1 Societatea de Transport București STB SA 03/07/26 TPBI In Lucru
1 Societatea de Transport București STB SA 27/07/26 TPBI RezolvatTPBI Având în vedere lucrările de consolidare și reabilitare a Pasajului Basarab, circulația tramvaielor pe acest pasaj este restricționată și a fost reorganizată astfel:
Începând cu data de 04.07.2026, traseul liniei 54 a fost modificat, tramvaiele circulând între „Șura Mare” și „Piața Unirii”, iar linia de tramvai 47 a fost suspendată temporar.
Tramvaiele liniei 54 circulă pe traseul: „Șura Mare”, Șos. Giurgiului, Str. Alexandru Anghel, Str. Zețarilor, Prelungirea Ferentari, Calea Ferentari, Calea Rahovei, Bd. George Coșbuc, Bd. Regina Maria, „Piața Unirii”, iar la retur circulă pe Bd. Regina Maria, Bd. George Coșbuc, Calea Rahovei, Calea Ferentari, Prelungirea Ferentari, Str. Zețarilor, Str. Alexandru Anghel, Șos. Giurgiului, Șos. Olteniței, „Șura Mare”.
În acest fel, legătura dintre Calea Ferentari și zona Piața Unirii este asigurată fără transbordare în tramvaiele liniei 32.
Pentru informații actualizate privind programele de circulație, călătorii pot accesa platforma online maps.mo-bi.ro sau aplicația mobilă InfoTB.
1 Societatea de Transport București STB SA 31/07/26 TPBI RezolvatTPBI Propunerile formulate au fost analizate din perspectiva cererii de transport, a configurației actuale a rețelei de transport și a impactului pe care eventualele modificări le-ar avea atât asupra utilizatorilor acestei linii, cât și asupra întregului serviciu de transport public.
În ceea ce privește solicitarea de modificare a traseului liniei metropolitane 468 prin mutarea capătului de traseu la terminalul „Republica”, aceasta ar presupune creșterea duratei unei curse și, implicit, suplimentarea numărului de vehicule și a personalului de exploatare necesară pentru menținerea actualelor intervale de succedare și a capacității de transport. O astfel de măsură ar conduce la creșterea costurilor de exploatare, motiv pentru care, în condițiile resurselor disponibile, nu putem da curs solicitării. Reiterăm faptul că modificările operate în rețeaua de transport public au avut la bază, gradul de încărcare al liniilor, lungimea traseelor, necesarul de parc auto și de personal, precum și obiectivul utilizării cât mai eficiente a resurselor disponibile. În acest context, suspendarea liniei 460 a fost determinată de cererea redusă de transport înregistrată pe această relație, și suprapunerea traseului cu liniile 253, 409, 409B, 468 și 468B, care nu a justificat menținerea acesteia în exploatare.
În ceea ce privește observațiile referitoare la necesitatea efectuării unor transbordări suplimentare, menționăm că actuala configurație a rețelei permite realizarea deplasărilor prin utilizarea conexiunilor existente, respectiv a liniilor 253, 409, 409B, 468 și 468B, precum și a liniei 640 pentru accesul către zona Republica.
Totodată, sistemul tarifar integrat permite utilizarea mai multor mijloace de transport pe durata de valabilitate a titlului de călătorie, fără costuri suplimentare generate de efectuarea transbordărilor.
Referitor la aspectele semnalate privind respectarea intervalelor de succedare și circulația grupată a vehiculelor, acestea vor fi transmise structurilor de specialitate și operatorilor de transport, în vederea monitorizării situației și a adoptării măsurilor operative necesare pentru îmbunătățirea regularității circulației, în cazul în care cele semnalate se confirmă în exploatare.
1 Societatea de Transport București STB SA 07/07/26 TPBI Clasat
1 TPBI 14/07/26 Societatea de Transport București STB SA 31349/2026 Rezolvat
1 Societatea de Transport București STB SA 31/07/26 TPBI RezolvatTPBI Ca urmare a solicitării dumneavoastră privind posibilitatea autorizării opririi navetei școlare în stația de îmbarcare/debarcare a călătorilor „Jolie Ville”, situată pe strada Erou Iancu Nicolae, vă comunicăm următoarele:
Potrivit reglementărilor aplicabile privind transportul rutier și administrarea infrastructurii rutiere, utilizarea stațiilor de transport public de către alte vehicule decât cele care deservesc transportul public local se poate realiza numai în condițiile aprobate de autoritățile competente și cu respectarea avizelor necesare.
În situația prezentată de dumneavoastră, o eventuală aprobare pentru efectuarea unei opriri regulate a unei navete școlare într-o stație de transport public nu poate fi solicitată de un beneficiar individual al serviciului de transport, ci de către instituția care organizează transportul școlar sau de operatorul de transport desemnat de aceasta.
În acest sens, solicitarea trebuie formulată de către Lycée Français Anna de Noailles sau de către operatorul de transport care efectuează cursa, aceștia fiind titularii activității de transport și singurele entități care pot solicita analizarea posibilității emiterii unei autorizații ori a unui aviz pentru utilizarea unei stații de transport public.
Prin urmare, vă recomandăm să transmiteți solicitarea dumneavoastră conducerii unității de învățământ, în vederea analizării oportunității inițierii unui demers instituțional către autoritățile competente.
1 TPBI 21/07/26 Societatea de Transport București STB SA In Lucru