Ordine
Emitent
Data Iesire
Destinatar
Numar Data Inregistrare
Status
Termen Raspuns
Raspuns
1 TPBI 12/05/26 Societatea de Transport București STB SA 28082/2026 Rezolvat
1 Societatea de Transport București STB SA 05/05/26 TPBI RezolvatTPBI Linia 86 a fost dotată cu troleibuze cu autonomie marca „Yutong”, vehicule care pot circula și pe tronsoane fără rețea de contact, oferind o flexibilitate sporită în operare. TPBI monitorizează constant cererea de transport și, în funcție de resursele disponibile ale operatorului, precum și de disponibilitatea acestor troleibuze cu autonomie, analizează posibilitatea extinderii parcului circulant.
1 Societatea de Transport București STB SA 04/06/26 TPBI RezolvatTPBI Înțelegem nemulțumirile referitoare la întârzieri, nerespectarea programului și aglomerația în anumite intervale orare pentru linia 86 și regretăm disconfortul creat.
Pentru linia 86 sunt programate intervale de succedare cuprinse între 7-9 minute în orele de vârf și între 9-12 minute în restul zilei. Totuși, în anumite perioade, din cauza condițiilor de trafic sau a altor incidente neprevăzute pot apărea abateri ale acestor intervale.
TPBI monitorizează constant cererea de transport, iar în funcție de resursele disponibile ale operatorului, analizează posibilitatea suplimentării numărului de vehicule aflate în circulație.
1 Societatea de Transport București STB SA 18/06/26 TPBI RezolvatTPBI Vă informăm că această soluție a fost analizată și testată în repetate rânduri. Din cauza caracteristicilor constructive ale căii de rulare a tramvaiului de pe Bulevardul Barbu Văcărescu, respectiv a stâlpilor amplasați între sensurile de circulație și a gabaritului mai mare al autobuzelor comparativ cu cel al tramvaielor, circulația autobuzelor pe acest tronson nu poate fi realizată în condiții de siguranță.
În consecință, propunerea de deviere a liniei 182 pe calea de rulare a tramvaiului 5 nu poate fi implementată în configurația actuală a infrastructurii.
1 Societatea de Transport București STB SA 18/06/26 TPBI RezolvatTPBI Afectarea circulației transportului public este inevitabilă în perioada desfășurării lucrărilor de reabilitare a căii de rulare a tramvaielor, în special în contextul închiderii totale a unor artere, precum Bd. Gloriei. Constructorul nu a furnizat până în prezent informații privind data exactă la care circulația pe Bd. Gloriei va fi închisă. Soluția tehnică de execuție adoptată pentru reabilitarea căii de rulare de pe Bd. Gloriei nu a permis menținerea circulației autobuzelor pe câte o bandă pe sens. Din acest motiv, a fost necesară modificarea traseului liniei 331, care circulă pe Str. Natației în ambele sensuri, cu întoarcere pe Str. Piatra Morii, după scuarul central.
De asemenea, traseul liniei 53 de tramvai a fost scurtat până la Depoul Bucureștii Noi, neexistând alte soluții viabile pentru asigurarea circulației tramvaielor pe durata lucrărilor. Zona Str. Jiului, pe tronsonul cuprins între Str. Natației și Bd. Bucureștii Noi, este deservită de autobuzele liniei 112. Totodată, legătura dintre Bd. Bucureștii Noi și zona străzilor Piatra Morii – Coralilor este asigurată prin transbordarea din autobuzele liniei 112 în autobuzele liniilor 331 și 331B, în stația „Dridu”. O alternativă pentru accesul la linia 331 este utilizarea liniei 86 până la terminalul din zona Intrării Dridu. În această situație, poate fi necesară parcurgerea pe jos a unei distanțe de aproximativ 300 m.
Regretăm disconfortul temporar generat de aceste măsuri și vă asigurăm că modificările operate au avut la bază constrângerile tehnice impuse de lucrările de infrastructură, precum și necesitatea menținerii unor legături de transport public pentru locuitorii zonei.
Înțelegem că modificările pot genera inconveniente pentru o parte dintre utilizatori, însă aceste măsuri inerente sunt temporare și vor fi menținute pe toată durata lucrărilor de modernizare a infrastructurii de tramvai.
Pentru informații actualizate privind programele de circulație, călătorii pot accesa platforma online maps.mo-bi.ro sau aplicația mobilă InfoTB.
1 Societatea de Transport București STB SA 09/06/26 TPBI RezolvatTPBI În condițiile existenței unor parametri de exploatare diferiți pentru fiecare linie (lungimea traseului, numărul de vehicule alocate și duratele de parcurs), nu este posibilă sincronizarea completă a plecărilor de la terminalul comun prin stabilirea unui interval uniform de succedare pe parcursul tuturor perioadelor caracteristice ale zilei, cu atât mai puțin realizarea unei corelări în stațiile intermediare de pe trasee.
Totodată, actualele ore de plecare programate pentru liniile sesizate răspund necesităților de mobilitate ale călătorilor din localitățile în care sunt amplasate capetele de traseu din județul Ilfov, atât în zilele lucrătoare, cât și în zilele de sărbătoare. Aceștia își organizează deplasările către și de la locul de muncă sau unitățile de învățământ în funcție de aceste intervale orare, astfel încât modificarea programului uneia dintre linii în vederea corelării cu cealaltă ar putea genera timpi suplimentari de așteptare pentru o parte dintre utilizatori.
Pentru facilitarea deplasărilor călătorilor, în special pe liniile care operează la intervale mai mari de succedare, este esențial ca operatorii de transport să respecte orele de plecare stabilite de la terminale.
1 Societatea de Transport București STB SA 27/04/26 Serviciul Transport Voluntari STV SA In Lucru
1 Societatea de Transport București STB SA 05/05/26 TPBI RezolvatTPBI Propunerea dumneavoastră privind redenumirea stației „Cămin U4” va fi analizată de către structurile competente din cadrul TPBI, iar, în situația în care se vor lua măsuri de modificare a denumirii, aceasta va fi supusă avizării și anunțată public.
1 Societatea de Transport București STB SA 05/05/26 TPBI RezolvatTPBI Modificarea traseului liniei 385 a fost dispusă ca urmare a instituirii benzii proprii pe Bd. Unirii și pentru a asigura o legătură de transport pe această arteră, pe tronsonul cuprins între Piața Constituției și Piața Unirii, tronson care anterior nu era deservit de transportul în comun. Legătura cu magistrala de metrou se poate realiza la stația Piața Unirii, unde a fost înființată o stație de autobuz pe Bd. Unirii, în vecinătatea buclei de întoarcere a tramvaielor, situată la aproximativ 200 m de accesul la metrou.
1 Societatea de Transport București STB SA 25/05/26 TPBI RezolvatTPBI Înțelegem nemulțumirile referitoare la întârzieri, nerespectarea programului și aglomerația în anumite intervale orare pentru linia 290 și regretăm disconfortul creat.
Pentru linia 290 sunt programate în zilele de lucru intervale de succedare cuprinse între 7-12 minute în orele de vârf și între 12-17 minute în restul zilei, iar în zilele de sâmbătă și duminică sunt programate intervale de succedare de 15 – 25 minute. Totuși, în anumite perioade, din cauza condițiilor de trafic sau a altor incidente neprevăzute pot apărea abateri ale acestor intervale.
TPBI monitorizează cererea de transport și, în funcție de resursele disponibile ale operatorului, are în vedere posibilitatea majorării parcului circulant.
1 TPBI 27/04/26 Societatea de Transport București STB SA In Lucru
1 Societatea de Transport București STB SA 05/05/26 TPBI RezolvatTPBI Liniile de autobuz care deservesc aeroporturile sunt concepute pentru a asigura un echilibru între rapiditate și accesibilitate, similar celor din marile orașe europene precum Paris, Londra, Madrid, Amsterdam sau Berlin.
Stațiile de îmbarcare/debarcare ale acestor linii sunt, în general, optimizate astfel încât să reducă durata călătoriei între aeroport și principalele zone urbane, prin limitarea opririlor la noduri importante de transport și puncte de interes major.
Astfel, traseul și stațiile de îmbarcare/debarcare a călătorilor aferente liniei 100 au fost configurate pentru a facilita un transfer cât mai rapid între zona centrală a Municipiului București și Aeroportul Internațional „Henri Coandă”.
Totodată, este important de menționat că rețelele moderne de transport public sunt sisteme multimodale, în care autobuzele către aeroport funcționează complementar cu alte mijloace de transport precum trenul sau metroul. În prezent, legătura cu Aeroportul Internațional „Henri Coandă” este asigurată și prin serviciul feroviar pe relația București Nord – Aeroport (tur-retur), iar lucrările pentru realizarea Magistralei M6 de metrou, care va conecta direct Gara de Nord de aeroport, sunt în desfășurare.
În aceste condiții, nu toate zonele orașului pot beneficia de legături directe, iar transbordările sunt inevitabile.
1 Societatea de Transport București STB SA 05/05/26 TPBI RezolvatTPBI Înțelegem nemulțumirile referitoare la întârzieri, nerespectarea programului și aglomerația în anumite intervale orare pentru linia 5 și regretăm disconfortul creat.
Pentru linia 5 sunt programate intervale de succedare cuprinse între 5-8 minute în orele de vârf și între 8-11 minute în restul zilei. Totuși, în anumite perioade, din cauza condițiilor de trafic sau a altor incidente neprevăzute pot apărea abateri ale acestor intervale.
TPBI monitorizează cererea de transport și, în funcție de resursele disponibile ale operatorului, are în vedere posibilitatea majorării parcului circulant.
1 TPBI 14/05/26 Societatea de Transport București STB SA 28081/2026 Rezolvat
1 Societatea de Transport București STB SA 05/05/26 TPBI RezolvatTPBI Reorganizarea temporară a rețelei de troleibuze a fost determinată de imposibilitatea menținerii rețelei electrice de alimentare pe durata lucrărilor de reabilitare a infrastructurii de tramvai, precum și de insuficiența troleibuzelor cu autonomie necesare pentru echiparea simultană a liniilor 85 și 86.
În acest context, modificarea operării liniilor 85 și 86 a fost impusă de disponibilitatea troleibuzelor cu autonomie și de necesitatea extinderii serviciului de transport public în zona de nord a Capitalei. Astfel, pentru deservirea zonei Pajura, afectată de lucrările la magistrala de metrou M6, linia 86 a fost dotată cu troleibuze cu autonomie marca „Yutong”. Aceste vehicule permit circulația și pe tronsoane fără rețea de contact, oferind flexibilitate în adaptarea traseelor.
Totodată, traseul liniei 86 a fost prelungit până la „Cartier Pajura”, inclusiv pentru acoperirea zonei Clăbucet. Decizia de modificare a traseului a avut în vedere atât restricțiile de circulație instituite pe Bd. Ferdinand I, cât și necesitatea optimizării serviciului de transport public. De asemenea, lungimea traseului a fost analizată în vederea menținerii unui echilibru între acoperirea teritorială și asigurarea unor timpi de parcurs rezonabili. În același timp, s-a avut în vedere facilitarea transbordării către alte linii de transport, în special către linia 85, astfel încât continuitatea deplasării călătorilor să fie asigurată în condiții optime.
Precizăm că, după finalizarea lucrărilor și/sau în cazul suplimentării parcului cu troleibuze dotate cu autonomie, linia 85 va reveni la terminalul Baicului.
Vă asigurăm că instituția noastră depune eforturi constante pentru limitarea disconfortului creat și pentru îmbunătățirea condițiilor de transport public.
Pentru informații actualizate privind programele de circulație, călătorii pot accesa platforma online maps.mo-bi.ro sau aplicația mobilă InfoTB