|
1
|
Societatea de Transport București STB SA
|
14/02/25
|
TPBI
|
|
Rezolvat
|
|
Traseul liniei de troleibuz 76 a fost scurtat până la Pasajul Mihai Bravu ca urmare a unei cereri de transport reduse, înregistrată pe tronsonul cuprins între Pod Mihai Bravu și Piața Unirii, dar și a necesității suplimentării ofertei de transport pe tronsonul Piața Reșița – Piața Sudului (zonă în care se realizează și transbordarea la magistrala de metrou M2).
TPBI a analizat cele transmise de dumneavoastră, însă rețeaua electrică de întoarcere pentru troleibuze se află în zona centrală a rondului, fapt care nu permite efectuarea stației „Pod Mihai Bravu” comun cu liniile 312 și 97. De asemenea, intrarea troleibuzelor pe Bd. Tineretului nu mai permite întoarcerea acestora, întrucât nu există bretea în acest sens.
Pe de altă parte, nu există două linii separate cu indicativul 73, autobuz + troleibuz, ci o singură linie 73, deservită de autobuze și troleibuze, care circulă pe vechiul traseu al liniei 313, ce a fost desființată.
Pe Bd. Obregia circulă liniile de troleibuz 72 și 73. Linia 72 are planificat un interval de succedare de 8 minute la orele de vârf și 12 minute în afara acestora, linia 73 are un interval de succedare planificat de 5 minute la orele de vârf și 7 minute în restul zilei, in timp ce linia 76, care circulă către Piața Reșița, are un interval de succedare planificat de 5 minute la orele de vârf și 8 minute în afara acestora.
Având în vedere dimensiunea și complexitatea rețelei de transport public, nu este posibilă realizarea legăturilor directe între toate punctele de interes, transbordările fiind inerente. În multe situații, optiunea pentru călătoria prin transbordare contribuie la scăderea timpului parcurs până la destinație. Avantajoasă este și actuala politică tarifară, care facilitează călătoriile efectuate prin transbordare, inclusiv în rețeaua de transport subteran.
Vă mulțumim pentru implicare.
|
|
1
|
Societatea de Transport București STB SA
|
13/02/25
|
TPBI
|
|
Rezolvat
|
|
Având în vedere faptul că datele puse la dispoziție de dumneavoastră sunt incomplete, cum ar fi linia și stația la care faceți referire, suntem în imposibilitatea de a verifica și de a ne pronunța asupra celor transmise.
Vă rugăm să ne puneți la dispoziție toate detaliile, pentru a putea identifica situația și pentru a lua măsurile necesare.
|
|
1
|
Societatea de Transport București STB SA
|
13/02/25
|
TPBI
|
|
Rezolvat
|
|
Programele de circulație pentru vehiculele de transport public sunt întocmite luând în considerare fluxurile de călători înregistrate pe relațiile servite, în corelare cu resursele autorităților locale. Linia 73 are planificat un interval de succedare de 5 minute la orele de vârf și 7 minute în restul zilei.
TPBI a analizat propunerea dumneavoastră, însă rețeaua electrică de întoarcere pentru troleibuze se află în zona centrală a rondului, fapt care nu permite efectuarea stației „Pod Mihai Bravu” comun cu liniile 312 și 97.
De asemenea, intrarea troleibuzelor pe Bd. Tineretului nu mai permite întoarcerea acestora, întrucât nu există bretea în acest sens.
Vă mulțumim pentru implicare și vă asigurăm că vom ține seama pe viitor de propunerile dumneavoastră, în situația în care actualele condiții se vor modifica.
|
|
1
|
TPBI
|
04/02/25
|
Societatea de Transport București STB SA
|
71351/04.02.2025
|
In Lucru
|
|
|
|
1
|
TPBI
|
03/02/25
|
Serviciul Transport Voluntari STV SA
|
|
In Lucru
|
|
|
|
1
|
Societatea de Transport București STB SA
|
04/02/25
|
Serviciul Transport Voluntari STV SA
|
|
In Lucru
|
|
|
|
1
|
Societatea de Transport București STB SA
|
04/02/25
|
TPBI
|
|
Clasat
|
|
|
|
1
|
Societatea de Transport București STB SA
|
04/02/25
|
TPBI
|
|
In Lucru
|
|
|
|
1
|
Societatea de Transport București STB SA
|
13/02/25
|
TPBI
|
|
Rezolvat
|
|
TPBI urmărește permanent optimizarea transportului public și ia măsurile necesare în funcție de resursele existente și de condițiile traficului rutier. Măsura scurtării traseului liniei 178 la Complex Comercial Apusului a fost impusă de înființarea liniei 63, care întoarce la terminalul Master. Acesta a trebuit să fie eliberat pentru asigurarea spațiului de staționare și întoarcere pentru noile vehicule electrice repartizate pe linia 63. În plus, au fost astfel evitate blocaje între Master și Apusului, în zonele intersecțiilor Valea Cascadelor - Iuliu Maniu și Iuliu Maniu - Apusului.
Vă mulțumim pentru implicare și vă asigurăm că avem în vedere cele menționate de dumneavoastră pentru situația în care actualele condiții se vor modifica.
|
|
1
|
Societatea de Transport București STB SA
|
11/02/25
|
TPBI
|
|
Rezolvat
|
|
Autoritățile administrației publice locale din Municipiul București au ca strategie înnoirea parcului circulant prin achiziționarea de vehicule ecologice: autobuze electrice, autobuze hibride nepoluante. Pentru moment, dotarea actuală nu permite utilizarea vehiculelor electrice pe traseele solicitate de călători, însă, în funcție de achizițiile viitoare, vom avea în vedere repartizarea de vehicule ecologice pe artera la care faceți referire.
Vă mulțumim pentru implicare.
|
|
1
|
TPBI
|
04/02/25
|
Primăria Orașului Voluntari
|
|
In Lucru
|
|
|
|
1
|
TPBI
|
06/02/25
|
Societatea de Transport București STB SA
|
71406/06.02.2025
|
In Lucru
|
|
|
|
1
|
TPBI
|
05/02/25
|
PMB - Direcția Transporturi
|
|
In Lucru
|
|
|
|
1
|
Societatea de Transport București STB SA
|
18/02/25
|
TPBI
|
|
Rezolvat
|
|
Vagoanele Tatra completează parcul de tramvaie aferent liniei 44, alcătuit în mare parte din vagoane tip V3A, care oferă o capacitate superioară de transport pe acest traseu.
Precizăm că strategia de dezvoltare a transportului public are în vedere și achiziționarea de vehicule noi și performante. În acest context, TPBI a făcut demersurile necesare și, pe măsura modernizării parcului circulant, vagoanele Tatra vor fi înlocuite.
Vă mulțumim pentru implicare.
|
|
1
|
Societatea de Transport București STB SA
|
11/02/25
|
TPBI
|
|
Rezolvat
|
|
Denumirea stației „Cimitir Șerban Vodă” a fost stabilită având în vedere zona de interes deservită.
TPBI a analizat propunerea dumneavoastră, însă, în conformitate cu legislația în vigoare, redenumirea stațiilor se realizează prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, la propunerea Primarului General.
Vă mulțumim pentru implicare.
|