Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 110413/11.08.2023, prin care semnalați neefectuarea stației „Piața Francofoniei” de către conducătorul vehiculului cu nr. de inventar 4394, din linia 136, în data de 10.08.2023, vă comunicăm următoarele:
Din verificările efectuate în sistemul de monitorizare a flotei STB S.A., s-a constatat că aspectul semnalat de dumneavoastră se confirmă, conducătorul de vehicul neefectuând oprirea în stația menționată.
Conducerea unității, unde angajatul reclamat îşi desfăşoară activitatea, va demara procedura de constituire a comisiei de cercetare disciplinară prealabilă, pentru nerespectarea sarcinilor de serviciu.
Vă mulţumim pentru petiția transmisă, care ne ajută în corectarea unor astfel de abateri, asigurându-vă că luăm toate măsurile necesare pentru a preîntâmpina situaţiile de acest gen.