Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 110286/07.08.2023, prin care semnalați faptul că șoferul care trebuia să sosească în stația „Părului” (linia 343, ruta Fundeni – Cartier Henri Coandă) la ora 13:01, în data de 07.08.2023, nu a efectuat cursa, vă comunicăm următoarele:
Din verificările efectuate în sistemul de monitorizare a vehiculelor STB S.A. şi informaţiile transmise de serviciul de dispecerizare, s-a constatat că programul de circulație al liniei 343 a fost afectat temporar din cauza lipsei din traseu (din motive tehnice) a autobuzului repartizat să circule la turul 4, retras în intervalul orar 11:30 – 13:00.
Până la reintrarea în graficele de circulație, intervalul de succedare între vehicule s-a modificat și, implicit, durata de așteptare în stații a crescut.
Vă asigurăm că acordăm o atenție sporită modului ȋn care conducătorii de vehicule ȋși ȋndeplinesc sarcinile de serviciu și respectă orarul planificat, însă în procesul de exploatare pot surveni și astfel de situații, care nu pot fi anticipate și care într-adevăr pot conduce la abateri față de graficele de circulație programate, așa cum a fost și în cazul zilei de 07.08.2023.