Referitor la petiția dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 110284/08.08.2023, vă comunicăm că flota de vehicule a societății se modernizează în mod etapizat, în vederea unei tranziții eficiente și rapide către o economie mai verde și mai sustenabilă în domeniul transporturilor.
Pentru acoperirea cererii de transport, nu putem încă renunţa definitiv la mijloacele de transport achiziţionate în anii trecuţi, care, în ciuda exploatării îndelungate, sunt corespunzătoare din punct de vedere tehnic şi au toate avizele prevăzute de legislaţia în vigoare.
Pe măsura achiziţionării de noi mijloace de transport, flota STB S.A. va fi modernizată, astfel încât toţi călătorii să beneficieze de standardele de confort şi calitate oferite de aceasta.
Referitor la funcţionarea liniei 45, vă aducem la cunoștință că luăm permanent măsuri pentru încadrarea în graficele de circulație programate și monitorizăm respectarea plecării în cursă a vehiculelor de la capetele de linie.
Cu toate acestea, nu pot fi complet evitate situaţiile în care apar dereglări, ȋntrucȃt circulația mijloacelor de transport depinde în mod direct de condițiile de trafic, precum și de apariția unor evenimente neprevăzute.
Această precizare este menţionată şi pe site-ul societății www.stbsa.ro – Program de Circulaţie: “Datele din programul de circulație au caracter orientativ. Respectarea programului de circulație depinde de condițiile de trafic de pe traseu.”
Vă înţelegem nemulţumirea şi vă asigurăm că îmbunătăţirea condiţiilor de transport este o prioritate constantă a conducerii STB S.A., care, împreună cu autorităţile locale, continuă eforturile de creştere a calităţii serviciilor oferite.