O condiție esențială în aplicarea măsurii de prelungire a unui traseu de transport public este aceea de a asigura funcționalitatea unui nou terminal pentru linia în cauză. Conform legislației în vigoare, amenajarea capătului de linie intră în atribuțiile unității administrativ-teritoriale beneficiare, fiind necesară dotarea acestuia cu o cabină racordată la rețeaua de apă și canalizare, precum și la cea electrică, cu spațiu pentru odihnă și masă, în vederea efectuării pauzei legale de odihnă și refacere pentru conducătorii de vehicule, pauză impusă prin Codul Muncii.
După finalizarea terminalului în cauză, vom avea în vedere asigurarea transportului în zona menționată prin introducerea unui traseu care să permită transbordări facile pentru mai multe zone ale orașului.
Pe de altă parte, o eventuală implementare a traseului pe care-l propuneți ar putea crea confuzii în rândul călătorilor, în acest caz nefiind clară direcția de mers a autobuzelor liniei 253 în zona Bd. 1 Decembrie 1918/ Str. Liviu Rebreanu, spre „Faur” sau spre „Spitalul Fundeni”.
Având în vedere cele de mai sus, considerăm oportună menținerea traseului actual al liniei de autiobuz 253.
Vă mulțumim pentru implicare.