Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 108699/03.07.2023, în care semnalaţi faptul că un conducător de autobuz din linia N122 nu a oprit în staţia “Lucian Blaga”, în data de 01.07.2023, vă comunicăm următoarele:
Convocat la audieri pentru explicaţii, angajatul nu a putut oferi un motiv pertinent, susţinând că nu a observat niciun călător care să aștepte autobuzul în stația respectivă.
Conducătorul de vehicul a fost atenţionat cu privire la obligaţia de a opri în toate staţiile de pe traseu şi, în cazul înregistrării unei noi abateri, va fi sancţionat conform Regulamentului Intern STB S.A.
Mesajul dumneavoastră este un feedback valoros pentru noi. Vă mulțumim pentru încrederea acordată și vă asigurăm că depunem eforturi pentru îmbunătățirea condițiilor de transport oferite.