Referitor la petiţia dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 108895/06.07.2023, vă comunicăm următoarele:
În situaţia în care procurarea titlului de călătorie s-a efectuat prin intermediul aplicaţiei Youth TB, verificarea abonamentului se poate realiza astfel:
- prin prezentarea abonamentului în interfaţa aplicaţiei Youth TB, în fereastra „Acasa” sau în fereastra „Abonamentele mele”;
- prin prezentarea codului QR din aplicaţia Youth TB, secţiunea Abonamentele mele, sau pe cel transmis în contul de e-mail;
- prin prezentarea informaţiilor detaliate ale abonamentului şi codul QR tipărite.
Toate aceste informaţii sunt disponibile şi la secţiunea întrebări frecvente sau termeni şi condiţii de utilizare a aplicaţiei Youth TB (zona Bucureşti – Ilfov).
De asemenea, vă informăm că agenţii de control ai STB S.A. au dreptul de a solicita carnetul de student pentru confirmarea datelor.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că în data de 05.07.2023, la momentul efectuării controlului, dumeavoastră aţi prezentat cardul Activ de transport seria 7494868 şi nu dovada deţinerii titlului de călătorie procurat prin intermediul aplicaţiei Youth TB.
Conform declaraţiei controlorilor legitimații călătorie, dumneavoastră aţi prezentat un card activ de transport cu titlu de călătorie expirat. Totodată, angajaţii societăţii menţionează că nu aţi prezentat niciun document care să ateste faptul că deţineţi un titlu de călătorie valabil, ca atare vi s-a emis cardul de suprataxă.
În vederea recuperării sumei plătite la achiziționarea titlului de călătorie SUPRATAXĂ, titlu ce permite continuarea călătoriei până la ora 24:00 în ziua în care a fost emis, există posibilitatea să vă adresaţi instanței de judecată.
Vă aducem la cunoștință că salariații din cadrul corpului de control sunt permanent instruiți cu privire la obligațiile ce le revin în relația cu publicul călător, să dea dovadă de moderație și tact, să aibă o atitudine bazată pe respect, astfel încât să preîntâmpine declanșarea unor situații neplăcute.
Pentru orice alte nelămuriri sau informații suplimentare, ne puteți contacta la nr. de tel. 021.9391 – tasta 3, program de lucru de luni până vineri între orele 07:00-15:00.