Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 108745/02.07.2023, vă transmitem că ne-am aflat în imposibilitatea de a efectua verificări cu privire la aspectele semnalate, întrucât nu ne-ați furnizat date concrete, respectiv seria cardului de transport prezentat la momentul controlului, data evenimentului, linia, ora, copia față-verso a cardurilor de suprataxă la care faceți referire.
Pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, vă informăm că validarea se realizează prin apropierea cardului de zona centrală a validatorului, timp de 2-3 secunde, în vederea deducerii călătoriei efectuate. Validarea corectă este confirmată de un semnal sonor scurt, aprinderea ledului verde şi mesajul “Călătorie plăcută” afişat pe ecranul validatorului.
În cazul în care se dorește validarea pentru două sau mai multe persoane, se va respecta procedura de validare multiplă – după prima validare, se apasă butonul 2 sau „+” al validatorului. Această operație de apăsare a butonului 2 sau „+”, urmată de validarea obișnuită, se realizează pentru fiecare persoană a grupului în parte și este confirmată prin aprinderea ledului verde, însoțit de un semnal sonor scurt şi de mesajul “Călătorie plăcută, card validat pentru x persoane!”.
Necunoaşterea acestor informaţii nu vă exonerează de plata amenzii, întrucât acestea sunt disponibile și pe site-ul STB S.A. http://www.stbsa.ro, la secțiunea „Plata călătoriei”, subsecţiunea „Validare şi consultare carduri”, link: https://stbsa.ro/validare-si-consultare-carduri.
Pentru informații suplimentare, puteți contacta Biroul Controlori Legitimații Călătorie la numărul de telefon 021/9391, tasta 3, de luni până vineri în intervalul orar 07:00 – 15:00.