Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 108750/2023, vă comunicăm următoarele:
Conform instrucţiunilor de serviciu, conducătorii de vehicule STB S.A. au obligaţia şi sunt instruiţi să efectueze corect toate staţiile de pe traseu, cu oglinda retrovizoare în dreptul indicatorului de staţie, cât mai aproape de bordură sau în alveole, acolo unde sunt prevăzute astfel de amenajări.
Apar uneori probleme ȋn respectarea acestor instrucțiuni, ȋn cazul ȋn care alveolele şi perimetrul stațiilor sunt blocate de autoturismele parcate neregulamentar sau în condiţii de trafic dificil, conducătorii de vehicule evită să oprească în alveolă deoarece, la ieşirea din aceasta, pentru reîncadrarea în trafic, pierd mult timp, având în vedere că ceilalţi participanţi la trafic nu acordă prioritate vehiculelor STB, astfel că ei nu mai pot respecta programul de circulaţie şi sunt sancţionaţi.
Pentru a evita astfel de situaţii, am transmis unităților STB S.A. să abordeze aceste aspecte și să reinstruiască personalul de bord în privinţa obligaţiei de a respecta instrucţiunile referitoare la modul de efectuare a staţiilor.
Conducătorii de vehicule sunt instruiţi periodic în acest sens, iar cei care comit abateri sunt sancţionaţi în conformitate cu Regulamentul Intern al STB S.A.
Totodată, menționăm faptul că autobuzul la care faceți referire, în data menționată, nu a circulat pe linia 336, astfel am fost în imposibilitatea să identificăm salariatul reclamat.
Vă asigurăm că vom continua sa monitorizăm modul cum se comportă angajații noștri în timpul efectuării serviciului.