Referitor la petiția dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 108666/30.06.2023, vă comunicăm că STB S.A. îşi desfăşoară activitatea în baza Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători atribuit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI), în care sunt reglementate condiţiile în care este prestat acest serviciu, respectiv, trasee, staţii, programe de circulaţie, capacitate de transport oferită pe fiecare linie etc.
Astfel, linia 5 funcţionează cu intervalele de succedare şi numărul de vehicule stabilite prin contractul menţionat.
De asemenea, vă aducem la cunoștință că toți conducătorii de tramvaie din cadrul societăţii sunt permanent instruiţi să circule cu viteza legală admisă, să respecte restricţiile de viteză, acolo unde există (în zona respectivă, circulația nu este restricționată), şi să adopte o conduită preventivă în trafic, indiferent de linia pe care sunt repartizaţi.