Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 108087(692190)/14.06.2023, vă comunicăm următoarele:
Conform „Manualului conducătorului de vehicul, Cap. 6. Conducerea vehiculului pe traseu”, conducătorii de vehicule trebuie să circule cu viteza care să le permită respectarea graficului de circulație prevăzut în itinerar, fără să mărească sau să reducă nejustificat durata semicursei.
Prin urmare, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferul la care faceți referire a ajuns la capăt de linie Piața Presei cu doar câteva minute întârziere.
Angajatul reclamat a fost atenționat cu privire la respectarea sarcinilor și responsabilităților de serviciu, dar și cu privire la adoptarea unei atitudini adecvate în timpul efectuării programului de lucru şi evitarea conflictelor cu publicul călător.