Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 107817/08.06.2023, privind neefectuarea staţiei “Calea Moșilor”, de către un conducător de autobuz din linia 133, în data de 07.06.2023, vă comunicăm următoarele:
Conform instrucţiunilor de serviciu, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să oprească în toate staţiile de pe traseu, să staţioneze suficient timp, pentru efectuarea completă a schimbului de călători şi să se asigure că au preluat toate persoanele aflate în zona staţiilor.
Toţi conducătorii de autobuz din linia 133 sunt instruiţi şi atenţionaţi să respecte aceste instrucţiuni şi să ia toate măsurile pentru ca publicul călător să beneficieze de serviciul de transport.
Având în vedere că nu aţi furnizat date suficiente pentru identificarea autobuzului care a trecut prin staţie fără a opri, nu s-au putut face verificări suplimentare.
Vă mulțumim pentru mesaj și vă asigurăm că depunem eforturi pentru îmbunătățirea condițiilor de transport oferite.