Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 107703/07.06.2023, în care semnalaţi faptul că un conducător de autobuz din linia 477 nu a oprit în staţiile “Aleea Privighetorilor” și “Liceul Francez”, în data de 06.06.2023, vă comunicăm următoarele:
Din verificările efectuate în sistemul de monitorizare a vehiculelor, am constatat că aspectul semnalat se confirmă.
Convocat la audieri pentru explicaţii, angajatul nu a putut oferi un motiv pertinent, susţinând că nu a observat persoane aflate în zona ușilor și nici intenția vreunui călător din salonul vehiculului care să dorească să coboare.
Conducătorul de autobuz a fost reinstruit în privinţa modului de efectuare a staţiilor, iar în cazul înregistrării unei noi abateri, va fi sancţionat conform Regulamentului Intern STB S.A.
Mesajul dumneavoastră este un feedback valoros pentru noi. Vă mulțumim pentru încrederea acordată și vă asigurăm că depunem eforturi pentru îmbunătățirea condițiilor de transport oferite.