Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 107721/07.06.2023, vă comunicăm următoarele:
Sesizarea a fost analizată de către conducerea unității unde își desfășoară activitatea vatmanul reclamat. Convocat la audieri, pentru explicații, acesta a declarat că nu își amintește de vreun incident precum cel prezentat de dumneavoastră în sesizare.
Cu toate acestea, s-a decis atenţionarea angajatului în privinţa efectuării corecte a staţiilor, cu recomandarea de a acorda atenţie sporită manevrelor de acţionare a uşilor, pentru a preveni producerea unor evenimente nedorite. Activitatea sa în traseu va fi monitorizată o perioadă de timp şi, în cazul înregistrării altor reclamaţii, va fi sancţionat conform Regulamentului Intern al STB S.A.
Regretăm situația descrisă și vă asigurăm că instruim permanent personalul de mișcare cu privire la obligativitatea efectuării tuturor staţiilor regulamentar și preluării/coborârii călătorilor în condiții de siguranță.
În ceea ce privește sistemul de climatizare, vă informăm că au fost luate măsuri suplimentare de verificare a stării de funcţionare a instalaţiilor de climatizare în vederea identificării aspectelor relatate şi a remedierii deficienţelor constatate.
Potrivit reglementărilor interne ale STB S.A., în cadrul instruirilor organizate cu personalul de mișcare, conducătorii de vehicule sunt atenționați asupra obligației de a asigura un microclimat corespunzător în salonul de călători, în funcție de temperaturile exterioare, și de a respecta regimul de funcționare a instalațiilor de aer condiționat și căldură. În cazul constatării unor disfuncționalități, aceștia trebuie să anunțe prompt, pentru efectuarea remedierilor.
Conducătorii de tramvaie, inclusiv cei repartizaţi pe linia 41, sunt instruiţi în acest sens şi vor fi atenţionaţi în continuare, în şedinţele de pregătire profesională.