Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 107420(692175)/24.05.2023, în care semnalați nerespectarea programului de circulație de către conducătorii de vehicule din linia 47, vă comunicăm următoarele:
În data de 24.05.2023, programul de circulație al liniei 47 a fost afectat din cauza defectării unui vagon (saboți frână), care a intrat în depou pentru remediere. Din acest motiv, intervalele de succedare între vehicule s-au modificat, înregistrându-se semicurse pierdute.
Vă asigurăm că acordăm o atenție sporită modului ȋn care conducătorii de vehicule ȋși ȋndeplinesc sarcinile de serviciu și respectă orarul planificat, însă în procesul de exploatare pot surveni și astfel de situații, care nu pot fi anticipate și care într-adevăr pot conduce la abateri față de graficele de circulație programate, așa cum a fost și în cazul zilei de 24.05.2023.