Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 107339/23.05.2023, vă comunicăm următoarele:
Potrivit Regulamentului serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea București – Ilfov 2021, Cap. XII Drepturi și obligații ale călătorilor, Principalele obligații ale călătorilor, lit.a) să achite și să dețină titluri de călătorie valabile, conform tarifelor menționate în oferta tarifară publicată, sau alte documente de călătorie stabilite prin lege și/sau hotărâri ale TPBI.
Prin urmare, înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie valabil și validat, iar la solicitarea reprezentanților corpului de control al STB S.A., sa îl prezinte spre verificare.
Validarea cardului este obligatorie la fiecare urcare într-un mijloc de transport în comun aceasta justificându-se prin faptul că fiecare validare reprezintă efectiv plata contravalorii unei călătorii efectuate.
Pentru facilitarea acestei operațiuni, validatoarele sunt amplasate la fiecare ușă din mijlocul de transport, tocmai pentru a permite călătorilor să își valideze cardurile de transport cu ușurință la urcarea în vehicul. Aceste informații sunt puse la dispoziția publicului călător pe site-ul societății http://stbsa.ro.
În situația în care la momentul controlului nu se poate face dovada existenței titlului de călătorie validat controlorii aplică sancțiune conform prevederilor legale.
Astfel, persoanele depistate fără titlu de călătorie în urma efectuării controlului în mijloacele de transport, sunt sancționate de către agenții de control, fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie în valoare de 80 lei, fiind eliberat cardul de suprataxă, fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului-verbal de contravenție (amendă de la 300 la 500 RON).
Corpul de control blochează validatoarele (situație ce nu mai permite efectuarea validării) numai după asigurarea perioadei necesare validării titlurilor de călătorie de către călătorii care abia s-au urcat în vehicul. La sosirea vehiculului în stație, echipa de control deblochează validatoarele trecându-le din Stare Control în Stare Comercială.
Vă asigurăm de faptul că scopul nostru nu este acela de a produce disconfort călătorilor ci dimpotrivă, prin acţiunile de control pe care le desfăşurăm ne dorim să transmitem obligativitatea plăţii taxei de călătorie.
Aplicarea sancţiunilor pentru neachitarea taxei de călătorie se realizează în conformitate cu reglementările şi instrucţiunile de serviciu în vigoare, pe care agenţii de control sunt obligaţi să le respecte.
Aceștia sunt instruiţi periodic cu privire la obligaţiile ce le revin în relaţia cu publicul călător şi sunt atenţionaţi să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu în mod corect, adoptând o ţinută fermă, dar politicoasă faţă de toţi călătorii.