Referitor la petiţia dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 107137/17.05.2023, privind funcţionarea liniei 454, la data de 15.05.2023, vă comunicăm următoarele:
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autobuzul programat să plece în cursă la ora 19:30, de la terminalul Republica, a înregistrat deficiențe de natură tehnică şi a trebuit să fie retras la garaj în vederea remedierii acestora.
Astfel, cu toate că luăm permanent măsuri și monitorizăm respectarea plecării în cursă a mijloacelor de transport de la capetele de linie, nu putem evita complet situaţiile în care apar perturbări temporare ale graficului de circulaţie, cauzate de probleme de natură tehnică, condiţii de trafic sau alte evenimente neprevăzute.
Vă asigurăm că toţi conducătorii de autobuz repartizaţi pe linia 454 sunt permanent instruiţi cu privire la respectarea planificării, activitatea acestora în traseu fiind monitorizată.
Conducerea unităţii care gestionează această linie a fost atenţionată să ia măsuri de verificare şi de întreţinere a parcului de vehicule, astfel încât toate autobuzele să fie disponibile pentru efectuarea corespunzătoare a programului de transport.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile întâmpinate!