Ca urmare a sesizǎrii dumneavoastrǎ, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti cu nr. 106787/08.05.2023, cu privire la problemele pe care le-aţi întâmpinat călătorind cu un tramvai din linia 19, în data de 05.05.2023, vă comunicăm următoarele:
Din verificările efectuate, s-a constatat că au existat unele deficiențe de natură tehnică la vehiculul respectiv (tramvai tip T4R, nr. inventar 3426), motiv pentru care a şi fost retras din traseu.
Întrucât mijlocul de transport nu funcţiona corespunzător, conducătorul de vehicul a circulat în condiţii dificile până a ajuns la depou, cum de altfel ați remarcat și dumneavoastră (“a condus în condiții proaste, accelerând și frânând la intervale scurte de timp”).
Regretăm situaţia întâmpinată și vă asigurăm că depunem toate eforturile astfel încât întregul parc de tramvaie să fie disponibil pentru efectuarea corespunzătoare a programului de transport.