În urma verificărilor efectuate în cadrul TPBI cu privire la funcționarea liniei 122 la data de 06.05.2023, s-a constatat că autobuzul care era programat să plece în cursă la ora 08:20 de la terminalul „Complex Cartier Latin” nu s-a încadrat în graficul de circulație întrucât a ajuns la acest capăt de linie (din cursa anterioară) abia la ora 08:32. Menționăm că la capătul de linie „Piața 21 Decembrie 1989” nu există posibilitatea de staționare a autobuzelor liniei 122 pentru ca șoferii să beneficieze de pauza legală de refacere dintre curse, astfel că aceasta se efectuează la terminalul „Complex Cartier Latin”.
Condițiile în care circulă vehiculele de transport public sunt influențate deseori de traficul general aglomerat de pe trasee, fapt care generează consecințe și în respectarea programelor stabilite. În acest fel, apare probabilitatea ca mijloacele de transport public să ajungă la capătul de linie în afara orei programate. În vederea soluționării și luării măsurilor ce se cuvin, petiția dumneavoastră este redirecționată către Societatea de Transport București - STB SA, care operează linia de autobuz 122.
TPBI a atenționat toți operatorii de transport să acorde interes major respectării graficelor de circulație stabilite pentru fiecare linie, cu precădere a orelor de plecare de la terminale. În plus, TPBI monitorizează permanent liniile de transport public, având ca obiective îmbunătățirea calității serviciului oferit și, nu în ultimul rând, eliminarea abaterilor de orice natură. Ca urmare, identificăm dificultățile de pe trasee și dispunem măsuri în consecință, aplicând sancțiuni în situațiile în care sunt constatate nereguli din culpa operatorilor.