TPBI analizează toate sesizările publicului și urmărește permanent activitatea operatorilor în vederea optimizării serviciului de transport în comun, adaptează soluțiile propuse în conformitate cu cererea de transport, capacitatea operatorilor, dar și în funcție de bugetul primăriilor membre ale Asociației.
Organizarea un terminal în alveola de pe Str. Clăbucet, potrivit propunerii dumneavoastră, ar permite staționarea unui număr de maximum trei autobuze. Prin programul de transport, în anumite perioade ale zilei, la acest capăt de linie staționează minimum cinci-șase autobuze, iar acest fapt ar duce la staționarea vehiculelor de transport public pe partea carosabilă, implicând un disconfort și mai ridicat, întrucât Str. Clăbucet dispune de o singură bandă pe sens.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, amenajarea unui terminal în zonă este de competența administratorului drumului.
Vă mulțumim pentru implicare.