Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 106703/04.05.2023, în care semnalaţi că un conducător de troleibuz din linia 62 nu a deschis uşa 1 în stația Bd. Dinicu Golescu pentru a vă facilita coborârea din vehicul, în data de 02.05.2023, vă comunicăm următoarele:
Verificările efectuate în sistemul de monitorizare a vehiculelor STB S.A. au evidenţiat faptul că troleibuzul a staţionat la ora 16:38, o durată de 49 de secunde, asigurând schimbul de pasageri conform reglementărilor.
Apar uneori probleme de genul celei reclamate, atunci când conducătorii de vehicule sunt atenţi la manevrele de plecare din staţie, astfel că nu-i observă la timp pe călătorii care își manifestă cu întârziere intenția de a coborî din vehicul.
Conform instrucţiunilor de serviciu, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să oprească în toate staţiile de pe traseu şi să staţioneze un timp suficient, care să permită efectuarea schimbului de călători în condiţii de siguranţă.
După asigurarea închiderii uşilor, nu este permisă redeschiderea acestora pentru preluarea altor călători sau pentru coborâre, în vederea evitării unor riscuri de producere a evenimentelor de circulaţie nedorite.
Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, în şedinţele de analiză şi pregătire profesională, s-a reluat instruirea conducătorilor de vehicule în privinţa obligaţiei de a respecta prevederile „Manualului conducătorului de vehicul, Cap. 6. Conducerea vehiculului pe traseu”.