Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 106642/2023, prin care semnalați timpul mare de așteptare în stație a unui vehicul din linia 385, vă comunicăm următoarele:
În urma verificărilor efectuate cu ajutorul aplicației de monitorizare a vehiculelor STB S.A., s-a constatat că în data de 02.05.2023, în intervalul orar reclamat, autobuzele liniei 385 au înregistrat dereglări ale programului de circulație din cauza traficului general foarte aglomerat, ceea ce a condus la modificarea intervalului de succedare între vehicule și creşterea duratei de aşteptare în staţii.
Dorim sa precizăm și faptul că datele din programul de circulație au caracter orientativ, așa cum este menționat la secțiunea „Program de circulație”. În condițiile unui trafic general aglomerat prin care se deplasează vehiculele STB S.A., sunt înregistrate disfuncționalități față de programul de circulație, acestea putând înregistra întârzieri sau înaintări față de program, în funcție de ora și sensul de deplasare.
Vă asigurăm că toţi conducătorii de vehicule repartizaţi pe linia 385 sunt instruiţi în privinţa obligaţiei de a respecta programul de circulaţie, iar conducerea autobazei care gestionează această linie monitorizează modul în care angajaţii îşi îndeplinesc sarcinile de serviciu.