Referitor la petiția dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 106566/02.05.2023, vă comunicăm următoarele:
Suntem în asentimentul dumneavoastră în ceea ce priveşte existenţa oamenilor străzii, a vânzătorilor ambulanţi sau a cerşetorilor în mijloacele de transport în comun de suprafață, fiind conştienţi de disconfortul creat călătorilor, dar şi de impactul negativ pe care îl au asupra calităţii serviciilor noastre.
În prezent, accesul călătorilor neplătitori, indiferent de categoria socială, în mijloacele de transport ale societăţii, nu poate fi restricţionat, sistemul în care ne desfăşurăm activitatea fiind unul deschis, fără posibilitatea unei îngrădiri mecanice (prin bare de acces) a zonei de operare.
Vă aducem la cunoştinţă că membrii corpului de control al STB S.A. au competenţa de a stabili contravenienţii şi de a aplica sancţiuni, însă prevederile legale nu fac referire la fapte ce aduc atingere confortului pasagerilor generate de starea precară de igienă a unor călători, întrucât nu se poate impune călătorilor, ca şi obligaţie, accesul în vehicul într-o stare de igienă corespunzătoare.
Controlorii legitimații călătorie pot interveni numai în limitele prevăzute de regulamentele în vigoare, fără a-şi depăşi atribuţiile, ei rezolvând punctual anumite situaţii. De regulă, se procedează la coborârea din vehicul a oamenilor fără adăpost, doar că aceştia se urcă în următorul mijloc de transport şi astfel problema nu se soluţionează.
Disconfortul generat de prezenţa anumitor călători reprezintă o problemă asupra căreia STB S.A. s-a aplecat, iar cu sprijinul organelor de ordine, au fost/sunt organizate acţiuni de identificare şi aplicare a măsurilor legale care se impun.
A fost analizată şi varianta propusă de dumneavoastră, cum ar fi prezenţa unor agenţi de pază, dar nu dispunem de resursele financiare, umane şi logistice, necesare pentru angajarea acestora sau pentru înfiinţarea unui corp de pază propriu, care să aibă atribuţii în acest sens.
Având în vedere că zilnic sunt scoase în traseu peste 1000 de vehicule, în care ar fi nevoie de cel puţin două schimburi de pază, o astfel de măsură este practic imposibilă.
Aspectele semnalate au fost reţinute în atenţia noastră şi vă asigurăm că principalele noastre obiective sunt reducerea fraudei și îmbunătățirea condițiilor de transport.