Referitor la sesizarea dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 106573/2023, privind comportamentul conducătorului de vehicul repartizat să circule în linia 323, în data de 01.05.2023, care nu a acționat rampa pentru persoane cu dizabilităţi, vă comunicăm următoarele:
Conducătorii de vehicule au obligaţia de a respecta prevederile „Manualului conducătorului de vehicul” - cap. 6.2. „Facilitarea accesului călătorilor cu dizabilităţi locomotorii”, care stipulează la art. 71 că: „În cazul observării, al solicitării directe sau al acţionării comenzilor specifice (de înclinare sau deschidere a rampei, după caz), conducătorul vehiculului este obligat să se conformeze solicitării călătorului”.
În acest sens, angajatul reclamat a fost reinstruit cu privire la aspectele semnalate, urmând ca în cazul în care vom constata încălcări ale Regulamentului Intern al STB S.A., să demarăm demersurile care se impun pentru sancționarea acestuia pentru abaterea săvârșită.
Vom continua să monitorizăm activitatea în traseu a salariatului nostru pentru a ne asigura că respectă instrucțiunile de lucru.
Vă mulțumim pentru ajutorul oferit prin semnalarea acestei situații!