Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 106535/27.04.2023, prin care semnalați nerespectarea programului de circulație de către conducătorii de vehicule repartizați în linia 141, vă comunicăm următoarele:
Din verificările efectuate în sistemul de monitorizare a vehiculelor STB S.A. şi informaţiile transmise de serviciul de dispecerizare, s-a constatat că programul de circulație al liniei 141, în data de 27.04.2023, a fost afectat din cauza lipsei din traseu a două vehicule, precum și din cauza traficului aglomerat din zona Metalurgiei – Turnu Măgurele, astfel că orele programate din itinerariu nu s-au putut respecta, înregistrându-se semicurse pierdute.
Deși luăm măsuri pentru încadrarea în graficele de circulație prin monitorizarea respectării orelor de plecare de la capetele de linie, nu putem exclude astfel de situații, care nu pot fi anticipate și care într-adevăr pot conduce la dereglări ale programelor de circulație. Din acest motiv, așa cum este menționat și pe site-ul nostru, datele din programul de circulație au caracter orientativ.
Vă mulțumim pentru semnalarea acestui aspect și vă asigurăm că vom monitoriza funcționarea liniei 141 și modul în care este respectat programul de circulație stabilit.