Ca urmare a sesizărilor dumneavoastră, înregistrate la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 106494/25.04.2023, în care reclamați nerespectarea orei de plecare în cursă de la capăt de linie Chiajna (linia 434), vă comunicăm următoarele:
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că în zilele menționate (26.04.2023 și 27.04.2023), în intervalul orar reclamat, din cauza traficului aglomerat de pe arterele tranzitate, conducătorii de vehicule au sosit întârziat la capăt de linie, astfel că nu au mai putut respecta intervalul de succedare programat.
Totodată, menționăm că, la capetele de linii, conducătorii vehiculelor de transport public au dreptul la o pauză legală de odihnă și refacere înainte de plecările în cursă, această măsură fiind necesară și pentru siguranța călătorilor ce urmează a fi transportați.
Dorim sa precizăm și faptul că datele din programul de circulație au caracter orientativ, așa cum este menționat la secțiunea „Program de circulație”. În condițiile unui trafic general aglomerat prin care se deplasează vehiculele STB S.A., sunt înregistrate disfuncționalități față de programul de circulație, acestea putând înregistra întârzieri sau înaintări față de program, în funcție de ora și sensul de deplasare.
Vă mulțumim pentru semnalarea acestui aspect și vă asigurăm că vom monitoriza funcționarea liniei 434 și modul în care este respectat programul de circulație stabilit.