Institutia Societatea de Transport București STB SA
Nr. inregistrare TPBI
Data Inreg.
Tip Problema Control
Detalii Contestare suprataxa
Cod Vehicul
Nume Statie Unirii
Linia 27
Localitate Incident Bucuresti
Status Rezolvat
Termen Raspuns 15/05/23
Raspuns

Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 106166/2023, vă transmitem că înainte de a urca în mijlocul de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că sunt în posesia unui titlu de călătorie valabil, iar la solicitarea reprezentanţilor corpului de control al STB S.A., să îl prezinte spre verificare.

În situația în care călătorii nu fac dovada că au achitat contravaloarea călătoriei, se aplică sancțiune conform prevederilor legale. Persoanele identificate fără titlu de călătorie valabil în urma efectuării controlului în mijloacele de transport ale STB S.A., fie achită 80 de lei pe loc, contravaloarea unei suprataxe, pentru care se eliberează un card de suprataxă, fie se legitimează cu actul de identitate, pentru ca agenții de control să întocmească procesul-verbal de constatare a contravenției.

Din declarația echipei de control a reieșit că în data de 11.04.2023, în tramvaiul liniei 27, nu ați prezentat titlu de călătorie valabil la momentul controlului, controlorul legitimații de călătorie aducându-vă la cunoștință că sunteți pasibilă de amendă. Dvs. ați fost de acord cu suprataxa, pentru care ați efectuat plata cu cardul bancar la echipamentul portabil de control.

Plata suprataxei se poate realiza la agenții de control și cu cardul bancar contactless (Mastercard, Maestro sau Visa), inclusiv dacă acesta este înrolat pe telefonul mobil sau pe ceasul cu wallet integrat, prin intermediul aplicației mobile CEC SmartPhone POS, instalată pe echipamentele portabile de control ale agenților de control. Plata contravalorii cardului de suprataxă este autorizată de către persoana în cauză, iar tranzacția este aprobată la momentul efectuării plății contravalorii cardului de suprataxă.

Echipele de control sunt instruite cu privire la obligaţiile ce le revin în relaţia cu publicul călător, respectiv în timpul desfăşurării activităţii de control, să adopte o ţinută fermă, dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informaţii corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice şi să sancţioneze toate persoanele fără titlu de călătorie valabil.

Numar Data Intrare 106166/13.04.2023
Numar Data Iesire 106166/19.05.2023