Referitor la sesizarea dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 105950/06.04.2023, în care semnalaţi problemele înregistrate în funcţionarea liniei 24, în data de 05.04.2023, vă comunicăm următoarele:
STB S.A. ia permanent măsuri pentru încadrarea în graficele de circulație programate şi monitorizează respectarea orelor de plecare de la capetele de linie, însă nu pot fi evitate complet situaţiile în care apar dereglări, ȋntrucȃt circulația mijloacelor de transport depinde în mod direct de condițiile de trafic.
Acest lucru este menţionat şi pe site-ul nostru, www.stbsa.ro – Program de Circulaţie: “Datele din programul de circulație au caracter orientativ. Respectarea programului de circulație depinde de condițiile de trafic de pe traseu.”
Spre exemplificare, la data menționată în sesizare, din cauza defectării unui tramvai, orele de plecare a vehiculelor din linia 24 de la capăt de linie, cât și cele de sosire în stații, nu au mai putut fi respectate, ceea ce a condus la modificarea temporară a intervalului de succedare între vehicule și creşterea duratei de aşteptare în staţii.
Precizăm că în procesul de exploatare pot surveni și astfel de situații, care nu pot fi anticipate și care într-adevăr pot conduce la dereglări față de graficele de circulație programate.
Vă mulțumim pentru înțelegere, dorind în același timp să vă asigurăm că depunem eforturi pentru a oferi condiții optime de transport tuturor călătorilor, inclusiv prin respectarea programului de circulație stabilit.