Ca urmare a sesizării dumneavoastră, redirecționată și înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 105816(48883)/04.04.2023, prin care semnalați prezența în traseu a unui autovehicul care aparține STB S.A. și este de generație mai veche, fiind utilizat pentru intervenții tehnice, vă comunicăm următoarele:
Parcul actual al STB S.A. cuprinde autovehicule de diverse tipuri, printre care și cele din marca ROMAN, echipate cu motoare non-euro.
Vehiculele prevăzute cu motoare non-euro, care au alte forme de încadrare în noxe față de vehiculele din noua generație, pot fi menținute în circulație atât timp cât valorile noxelor se încadrează în prevederile RNTR 1. Aceste autovehicule au Inspecția Tehnică Periodică (ITP) în termen și pot fi menținute în exploatare.
Precizăm că activitatea de mentenanță a flotei de vehicule se desfășoară periodic, starea tehnică a vehiculelor fiind verificată și certificată de către personalul specializat, conformitatea tehnică fiind astfel asigurată. Toate mijloacele de transport care se află în circulație corespund din punct de vedere tehnic, sunt verificate prin ITP conform RNTR 1 și nu prezintă un pericol pentru siguranța circulației și a mediului.
Totodată, vă transmitem că în planul de achiziții al STB S.A. sunt cuprinse aceste tipuri de autovehicule care, treptat, le vor înlocui pe cele din generația veche.