Referitor la petiţia dumneavoastră, transmisă şi înregistrată la Primăria Municipiului Bucureşti cu nr. PMB 53476/28.03.2023, redirecţionată şi înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 48882/04.04.2023, prin care semnalaţi intervalele de succedare mari între autobuzele liniilor 313 şi 673, vă comunicăm următoarele:
Programele de circulaţie ale liniilor deservite de STB S.A. se regăsesc pe site-ul www.stbsa.ro, unde sunt afișate orele de trecere ale vehiculelor prin fiecare staţie, tur şi retur.
Dacă accesaţi aceste informaţii, veţi observa că mijloacele de transport sunt programate să plece ritmic de la capetele de linie, la anumite intervale de timp, cu menţiunea că “Datele din programul de circulație au caracter orientativ. Respectarea programului de circulație depinde de condițiile de trafic de pe traseu.”
STB S.A. ia permanent măsuri pentru încadrarea în graficele de circulație stabilite şi monitorizează respectarea orelor de plecare de la capetele de linie (prin controlorii de trafic, serviciul de dispecerizare şi sisteme GPS), însă nu pot fi evitate situațiile în care apar dereglări, cauzate de condiţiile de trafic sau de apariția unor evenimente neprevăzute.
Astfel, ambuteiajele şi blocajele de pe traseu, generează întârzieri, creşterea duratei de aşteptare în staţii şi a gradului de aglomerare a vehiculelor.
Legat de de afirmaţia dumneavoastră că “autobuzele 381 circulă unul după altul, goale”, precizăm că unele linii, chiar dacă au traseu comun pe anumite tronsoane, asigură cu totul alte legături de transport și preiau fluxuri diferite de călători.
În plus, deosebirile dintre linii sunt susținute și de alți parametri de exploatare, cum ar fi lungimea traseului, durata de parcurs programată, numărul de stații și de vehicule distribuite, zone de conflict în trafic etc.
Pentru a vedea în timp real vehiculele pe hartă, precum și orele de sosire în stații, vă recomandăm să utilizați aplicația InfoTB, aceasta putând fi folosită atât pe dispozitivele Android - https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.stbsa, cât și pe cele iOS - https://itunes.apple.com/ro/app/info-stb/id1454773234.