Ca urmare a sesizǎrii dumneavoastrǎ, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 105775/04.04.2023, în care semnalaţi incidentul produs în data de 31.03.2023 la urcarea într-un tramvai din linia 41 şi comportamentul inadecvat al conducătorului acestui vehicul, vă comunicăm următoarele:
Convocat la audieri pentru explicaţii, conducătorul de tramvai a declarat că a efectuat regulamentar staţia şi a acţionat uşile corect, însă este posibil ca un asemenea incident să se producă în situaţia în care călătorii urcă în ultimul moment, după ce a fost dată deja comanda de închidere a uşilor.
Din verificările efectuate în aplicaţia de monitorizare a vehiculelor STB S.A., s-a constatat că, în staţia Drumul Taberei, tramvaiul menţionat în sesizare a staţionat 26 de secunde, o durată de staţionare normală.
În lipsa altor indicii care să constituie probe pentru cele semnalate, conducerea unităţii unde îşi desfăşoară activitatea a decis reinstruirea angajatului în privinţa efectuării corecte a staţiilor, cu recomandarea de a acorda atenţie sporită manevrelor de acţionare a uşilor, chiar dacă vehiculele sunt dotate cu senzori şi sisteme automate de acţionare a uşilor în astfel de situaţii.