Legătura dintre TPBI și operatorul de transport STB SA este una instituțională, guvernată de prevederile contractului de delegare a serviciului public de transport călători încheiat între părți și prevederile legale în vigoare. În ceea ce privește dreptul de reprezentare, pe care îl invocați prin calitatea de lider de nucleu sindical la Autobaza Nordului, se aplică în relația internă dintre angajator și angajați și nu este prevăzut în cadrul contractului încheiat de către TPBI cu STB SA.
Așadar, luând în considerare adresele formulate de STB SA pentru actualizarea programelor de circulație ale liniilor 436 și 443, dar și comunicările primite de la dumneavoastră, TPBI a realizat analiza specifică și a dispus măsura modificării programelor de circulație pe liniile vizate începând cu data de 25.01.2023 pentru linia 443, respectiv începând cu data de 02.02.2023 pentru linia 436.
Duratele de parcurs planificate au fost actualizate pe baza datelor înregistrate pe traseu, pe intervale orare din zi specifice fluxurilor de trafic, fiind aplicate corecții atât în sensul creșterii acestora pe intervalele orare în care s-au înregistrat întârzieri cât și în sensul diminuării acestora pe intervale orare în care s-au înregistrat înaintări. Măsurile au fost comunicate operatorului STB SA prin adresa nr.36329/20.01.2023 pentru linia 443, respectiv 36454/31.01.2023 pentru linia 436.
TPBI a considerat că personalul STB SA a fost informat și instruit de companie în legătură cu aceste modificări, cu atât mai mult dumneavoastră, dat fiind faptul că sunteți angajat în cadrul STB SA și, din comunicările dumneavoastră, sunteți implicat în mod direct în realizarea prestației. Astfel, considerăm că sunteți la curent cu răspunsul concret al TPBI pe această temă, deși adresele în cauză ale TPBI nu fac referire în mod expres la solicitările primite de la operator (și implicit de la dumneavoastră) cu referire la liniile 443 și 436.
În adresa nr.30612/04.04.2022 la care faceți referire în mesajul dumneavoastră, erau facute precizările necesare privind faptul că personalul de bord circulă înaintat față de program și implicit la viteze mai mari decât viteza comercială planificată pe linia 443, de 26,94 km/h. Prezumând faptul că au fost dispuse măsuri interne pentru adaptarea manierei de conducere a vehiculului de către personalul de bord, astfel încât să nu se mai înregistreze sosiri înaintate, stilul agresiv de conducere pe care îl invocă petentul nu se datorează programului de circulație. Mai mult, TPBI constată că în continuare se înregistrează sosiri înaintate la capetele de linie fără a fi justificate de durate mici planificate prin program.
Planificarea unui timp de staționare al vehiculului la terminal asigură o soluție de compensare pentru revenirea la program în situații de circulație întârziată. Programul de circulație este reprezentarea modului de alocare a vehiculelor pe liniile de transport public și circulația planificată a acestora pe trasee, iar nu a modului de alocare a resurselor umane. Orice alte aspecte care țin de gestionarea resurselor umane și de prevederi legale referitoare la timpii de odihnă sunt analizate în afara programului de circulație.
În legătură cu traseul liniei 443, urmare a constatărilor de pe teren, TPBI a înaintat Primăriei Comunei Periș cerințele necesare pentru desfășurarea în condiții optime a circulației autobuzelor în zona capătului de linie Periș. În calitate de administrator al drumului, conform reglementărilor în vigoare UAT este responsabilă de materializarea amenajărilor ce se impun.