Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 105657, vă transmitem că înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie valabil, iar la solicitarea reprezentanţilor corpului de control STB S.A., să îl prezinte spre verificare.
Transmiterea SMS-ului înainte de urcarea în vehicule este una din obligaţiile utilizatorilor serviciului de transport public, conform Regulamentului de transport, Cap. XII – Drepturi şi obligaţii ale călătorilor – Principalele obligaţii ale călătorilor, lit. d) – unde se specifică: ”în cazul utilizării sistemului mobile ticketing, să procedeze la procurarea titlului de călătorie înainte de urcarea în vehiculul de transport public”.
Plata titlurilor de călătorie metropolitane prin SMS permite utilizarea tuturor mijloacelor de transport public de suprafață din Regiunea București-Ilfov, începând din momentul primirii codului de confirmare, așadar, SMS-ul trebuie trimis înainte de a urca în mijloacele de transport public.
Verificarea titlului de călătorie se poate realiza de către salariații Societății numai în cazul în care călătorul prezintă codul de confirmare, de aceea este obligatoriu ca accesul în mijloacele de transport în comun să se facă doar după transmiterea SMS-ului și numai după confirmarea plății și primirea codului din partea operatorului de telefonie, fapt care atestă achiziționarea titlului de călătorie.
Așa cum menționați și dvs. în sesizare, și anume: „am dat SMS dupa ce am intrat in autobuz”, la momentul controlului nu ați prezentat titlu de călătorie valabil și validat, sancțiunea fiind întemeiată.
Astfel, călătorii identificați fără titlu de călătorie în vehiculele societății sunt sancționați de către agenții de control fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie, în valoare de 80 lei, pentru care se eliberează cardul de suprataxă, fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului verbal de contravenție (amendă de la 300 la 500 lei).
Totodată, vă aducem la cunoștință că plata călătoriei cu cardul bancar contactless direct la validator, este disponibilă în toate mijloacele de transport în comun care au afișate siglele ,,VISA” și ,,Mastercard’’ și oferă posibilitatea călătorilor de a achita călătoria cu orice card bancar contactless, Mastercard sau Visa, emis oriunde în lume.
Vă asigurăm că implementarea acestui proiect continuă treptat, tocmai pentru a exista posibilitatea achitării taxei de călătorie, direct la validator, în toate vehiculele STB S.A.
Subliniem faptul că echipele de control cunosc obligaţiile ce le revin în relaţia cu publicul călător, repectiv în timpul desfăşurării activităţii de control, să adopte o ţinută fermă, dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informaţii corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice şi să sancţioneze toate persoanele fără titlu de călătorie valabil.
Față de cele menționate, pentru recuperarea sumei plătite la achiziţionarea titlului de călătorie “Suprataxă”, titlu ce permite utilizarea tuturor mijloacelor de transport de suprafaţă în Regiunea Bucureşti-Ilfov, doar în ziua în care a fost emis, până la ora 24:00, există posibilitatea de a vă adresa instanţei de judecată.