Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 105437/24.03.2023, privind suprataxa aplicată în data de 23.03.2023, vă comunicăm următoarele:
Conform aspectelor relatate în sesizarea dumnevoastră, titlul de călătorie a fost achiziționat în mijlocul de transport “cu 2 secunde după ce doamna controlor a validat cardul dânsei”.
În acest sens, vă informăm că înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie corespunzător mijlocului de transport cu care urmează să călătorească, iar la solicitarea reprezentanților corpului de control al STB SA, sa îl prezinte spre verificare.
Plata titlului de călătorie prin intermediul aplicaţiei 24 Pay se efectuează de pe telefonul personal al călătorului, înainte de a urca în mijlocul de transport, după generarea codului QR, pentru a fi prezentat echipelor de control, spre verificare.
Înainte de a urca în mijlocul de transport, călătorul trebuie să se asigure de funcţionalitatea aplicaţiei (24 Pay), deoarece aceasta este condiţionată de conexiunea la internet (wifi sau date mobile), precum şi de existenţa a minimum 5% din nivelul de încărcare a bateriei.
Necunoaşterea acestor informaţii nu îi exonerează pe călători de plata amenzii, întrucât acestea sunt disponibile pe site-ul STB S.A. http://www.stbsa.ro, la secțiunea „Plata călătoriei” – subsecțiunea „Modalități de plată” – 24Pay.
În ceea ce priveşte observaţia dumneavoastră potrivit căreia controlorii nu purtau vesta albastră cu însemnele CONTROL - STB S.A, precizăm că, în conformitate cu obligațiile contractuale prevăzute în Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de călători semnat cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI), STB S.A. a înființat Biroul de Supracontrol, pentru eficientizarea activității de verificare a titlurilor de călătorie în mijloacele de transport public.
În acest sens, în luna iunie 2022, STB S.A. a demarat un prim proiect în cadrul activității de supracontrol, repartizând în traseu echipe de controlori care nu poartă vestele albastre cu însemnele CONTROL – STB S.A., așa cum era obișnuit până acum publicul călător.
Vă asigurăm de faptul că echipele de control sunt instruite cu privire la obligațiile ce le revin în relația cu publicul călător, respectiv în timpul desfășurării activității de control, să adopte o ținută fermă dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informații corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice și să sancționeze toate persoanele fără titlu de transport valabil.
De asemenea, salariaților noștri li se recomandă să dea dovadă de moderație și tact, astfel încât să preîntâmpine circumstanțe care pot declanșa situații conflictuale.