Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 105077/15.03.2023, privind timpul mare de aşteptare în staţia Piața Victoriei, pe linia de tramvaie 1, în data de 14.03.2023, vă comunicăm următoarele:
Aspectul semnalat a fost generat de lipsa din traseu a unui tramvai din linia 1, care a fost retras din circulație în intervalul orar 17:20 – 18:37, cât și de apariția unor probleme de natură tehnică la unul dintre tramvaiele liniei 10, coroborat cu înregistrarea unui eveniment de circulație.
Din această cauză, în intervalul orar 16:45 – 17:10, un număr de 4 vagoane din linia 1 au rămas blocate pe calea de rulare, pe sensul de mers către Piața Sudului, iar un număr de 4 vagoane din aceeași linie au circulat deviat, ceea ce a condus la creşterea duratei de aşteptare în staţii, până la recuperarea decalajelor şi reintrarea în graficele de circulaţie programate.
Deşi luăm măsuri pentru încadrarea în graficele de circulaţie prin monitorizarea respectării orelor de plecare de la capetele de linie, nu putem exclude astfel de situaţii, în care apar dereglări ale programelor de circulaţie, cauzate de probleme de natură tehnică apărute la vehicule, de condiţiile de trafic dificil de pe trasee sau de evenimente rutiere neprevăzute.
Vă asigurăm că toţi conducătorii de tramvaie repartizaţi pe linia 1 sunt instruiţi în privinţa obligaţiei de a respecta programul de circulaţie, iar conducerea depoului care gestionează această linie monitorizează modul în care angajaţii îşi îndeplinesc sarcinile de serviciu.