Referitor la sesizarea dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 105072/15.03.2023, vă comunicăm că ne aflăm în imposibilitatea de a efectua verificări cu privire la aspectele semnalate, întrucât nu ne-ați comunicat informații concrete.
Totodată, vă aducem la cunoștință că persoanele identificate fără titlu de călătorie în mijloacele de transport în comun sunt sancționate de către agenții de control fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie, în valoare de 80 lei, pentru care se eliberează cardul de suprataxă, fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului verbal de contravenție (amendă de la 300 la 500 lei), numai în baza actului de identitate.
Menționăm faptul că procesul-verbal de contravenție se întocmește doar în baza actului de identitate.
Procesul-verbal de contravenție nesemnat de către călător nu se înmânează pe loc acestuia, urmând să-i fie transmis prin poștă.
La primirea acestuia, contravenientul poate achita în termen de 15 zile (de la înmânarea sau comunicarea lui prin poștă), jumătate din amendă.
De asemenea, împotriva procesului-verbal întocmit se poate depune plângere în termen de 15 zile de la data înmânârii sau comunicării acestuia la judecătoria din circumscripţia sectorului pe raza căruia s-a constatat contravenţia, menţiune care se regăsește şi în cuprinsul procesului verbal de contravenţie.
Pentru orice alte nelămuriri sau detalii, ne puteți contacta la nr. de tel. 021.9391 – tasta 3, program de lucru de luni până vineri, între orele 07:00-15:00.