Referitor la sesizarea dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 104919/2023, privind funcţionarea liniei 361 la data menționată, vă comunicăm că în urma verificărilor efectuate în sistemul de monitorizare a vehiculelor STB S.A., s-a constatat că problema semnalată a fost cauzată de condiţiile de trafic dificil de pe traseu, care au condus la dereglarea temporară a intervalelor de succedare între autobuze şi întârzieri la capetele de linie.
Astfel, la capăt de linie Piața Unirii 2 s-a înregistrat un gol la plecarea în cursă între orele 07:58 – 08:32 din cauza traficului extrem de aglomerat de pe arterele tranzitate.
Cu toate că luăm măsuri pentru încadrarea în graficele de circulaţie programate și monitorizăm respectarea orelor de plecare de la capetele de linie, nu putem evita situațiile neprevăzute care apar pe traseu.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile întâmpinate și ȋn vederea ȋndeplinirii corespunzǎtoare a programului de transport public de cǎlǎtori vom continua să monitorizăm funcționarea liniei 361.