Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 104891, vă transmitem că o călătorie metropolitană de 90 de minute permite deplasarea între punctul de origine şi punctul de destinaţie, în cadrul regiunii Bucureşti-Ilfov, cu orice mijloc de transport de suprafaţă (tramvai, troleibuz, autobuz), permiţând oricâte transbordări, în intervalul orar de 90 de minute de la momentul validării/achiziţiei prin mijloacele electronice de plată, în consecinţă după expirarea celor 90 de minute trebuie validat cardul de călătorie.
Atunci când cardul este validat în mai multe vehicule, în perioada de valabilitate a călătoriilor de 90 sau de 120 de minute, validatorul afişează mesajul “Transfer de pe linia X pe linia Y”. Prin consultarea cardului, validatorul afişează câte minute mai este valabil titlul de călătorie.
Necunoașterea acestor informații nu exonerează pe nimeni de plata amenzii, întrucât acestea sunt disponibile pe site-ul STB S.A http://www.stbsa.ro, la rubrica “Titluri de călătorie”, subsecţiunea “Validare şi consultare carduri”.
Potrivit desfășurătorului cardului de transport cu seria 4153, a rezultat că:
Ø în data de 03.03.2023, de pe cardul mai sus menționat, la ora 12:54 a fost dedusă contravaloarea unei călătorii, în tramvaiul liniei 19;
Ø verificarea titlului de călătorie a avut loc în autobuzul liniei 123, însă după ce titlul de călătorie expirase.
În ceea ce privește evitarea anumitor persoane, menționăm că în majoritatea cazurilor, călătorii din diverse categorii (romi, persoane fără adăpost, comercianți) fie sunt beneficiari de gratuităţi, fie nu îşi achită taxa de călătorie şi nu au acte de identitate. Corpul de control procedează la coborârea acestora din mijloacele de transport şi solicită sprijin din partea organelor de ordine, însă de cele mai multe ori controlorii fie sunt blamaţi de către ceilalţi călători care intervin în favoarea acestora, fie aceştia se urcă în următorul mijloc de transport în comun.
Menționăm că agenții de control sunt obligați să verifice și să aplice sancțiuni călătorilor pe un singur criteriu, și anume, deținerea unui titlu de călătorie valabil, fără a ține cont de rasă, etnie, sex etc., ca atare, fără a face discriminări.
Totodată, activitatea acestora este constant monitorizată, iar dacă se dovedește că nu-și îndeplinesc sarcinile de serviciu sunt aplicate măsurile care se impun, conform Regulamentului Intern al STB S.A.