Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 104778/07.03.2023, prin care ne aduceți la cunoștință comportamentul conducătorului de autobuz, nr. înmatriculare B 459 STB, în data de 06.03.2023, vă comunicăm ca STB S.A., nu tolerează și nici nu permite comportamentul nepotrivit al angajaților, aceștia fiind sancționați atunci când se constată încălcări ale prevederilor Codului Muncii și ale Regulamentului Intern.
Așadar, angajatul reclamat a fost identificat și înștiințat de superiori de plângerea dumneavoastră.
În cadrul ședințelor lunare de pregătire profesională la care participă toți conducătorii de vehicule, unul dintre punctele esențiale de discuție vizează elementele reclamate de dumneavoastră, insistându-se asupra importanței îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, astfel încât să fie evitate evenimentele nedorite. De asemenea, permanent, facem apel către salariații noștri să aibă o conduită profesională exemplară.
Atunci când, prin controale inopinate sau în urma sesizărilor, am constatat abateri comportamentale, nu am ezitat să aplicăm sancțiuni respectivilor angajați, chiar dacă, aceștia erau buni profesioniști.
Pentru a preîntâmpina situațiile de genul celei reclamate de dumneavoastră, conducătorul auto a fost atenționat să acorde mai multă atenție la efectuarea manevrelor în trafic pentru a evita accidentarea călătorilor și a celorlalți participanți la trafic.
Asigurându-vă că vom urmări cu atenție sporită modul în care angajații noștri se comportă în timpul efectuării serviciului, vă mulțumim pentru încrederea acordată prin comunicarea celor semnalate de dumneavoastră.