Institutia Societatea de Transport București STB SA
Nr. inregistrare TPBI
Data Inreg.
Tip Problema Nerespectare program circulatie
Detalii
Cod Vehicul
Nume Statie
Linia 16
Localitate Incident Bucuresti
Status Rezolvat
Termen Raspuns 03/04/23
Raspuns

Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 104582/01.03.2023, referitoare la funcționarea liniei 16, vă comunicăm că aspectele semnalate au fost reținute în atenția noastră și vă asigurăm că depunem toate eforturile și facem tot ceea ce depinde de noi ȋn vederea ȋndeplinirii corespunzǎtoare a programului de transport public de cǎlǎtori, astfel încât să se mențină o prestație corespunzătoare față de călători.

Din informațiile transmise de serviciul de dispecerizare și de unitatea care gestionează linia menționată, rezultă că în data de 28.02.2023, programul de circulație a fost afectat, modificându-se intervalele de succedare între vagoane.

Menționăm că din cauza stării deficitare a căii de rulare pe anumite tronsoane și a patinajului vagoanelor, pe linia 16 se circulă cu viteză redusă și se înregistrează adesea dereglări ale programului de circulație.

Astfel, semicursa Platforma Industrială Pipera – Piața Sf. Vineri s-a efectuat în 55 de minute, în loc de 45 de minute programate, în timp ce semicursa Piața Sf. Vineri  - Platforma Industrială Pipera s-a realizat în 50 de minute, în loc de 44 de minute programate.

Vă aducem la cunoștință că luăm permanent măsuri pentru încadrarea în graficele de circulație programate și monitorizăm respectarea plecării în cursă a vehiculelor de la capetele de linie.

Cu toate acestea, nu pot fi complet evitate situaţiile în care apar dereglări, ȋntrucȃt circulația mijloacelor de transport depinde în mod direct de condițiile de trafic, precum și de apariția unor evenimente neprevăzute.

Această precizare este menţionată şi pe site-ul societății www.stbsa.ro – Program de Circulaţie: “Datele din programul de circulație au caracter orientativ. Respectarea programului de circulație depinde de condițiile de trafic de pe traseu.”

Ne cerem scuze pentru disconfortul produs.

Numar Data Intrare 104582/01.03.2023
Numar Data Iesire 104582/16.03.2023