Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 104499, prin care reclamați neefectuarea stației Universitate de către un conducător de vehicul de pe linia de noapte N108, în data de 28.02.2023, vă comunicăm că unitatea unde îşi desfăşoară activitatea angajatul reclamat a efectuat verificări şi a constatat că aspectul sesizat se confirmă.
Astfel de situații sunt analizate conform legislației în vigoare, iar în funcție de circumstanțele și motivele prezentate, salariatul va suporta sancțiunile prevăzute de Regulamentul Intern STB S.A., pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Pentru prevenirea unor incidente similare, toate unităţile care gestionează linii de noapte au primit dispoziţia de a reinstrui conducătorii de vehicule şi de a monitoriza respectarea îndeplinirii sarcinilor de serviciu conform instrucţiunilor interne.