eferitor la sesizarea dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 104403/2023, privind funcţionarea liniei 405, la data menţionată, vă comunicăm că problema reclamată a fost cauzată de apariţia unei disfuncţionalităţi tehnice la unul dintre autobuze, care nu a putut circula în intervalul orar 16:25 – 20:19.
Astfel, la capăt de linie Glina, s-a înregistrat un gol la plecarea în cursă între orele 18:40 – 19:15, ca atare, până la remedierea deficienţei, a fost necesară o modificare temporară a intervalelor de succedare între vehicule.
Pentru încadrarea în graficele de circulaţie programate, luăm măsuri de monitorizare a respectării orelor de plecare de la capetele de linie, cu toate acestea, există şi posibilitatea apariţiei unor dereglări, cauzate de probleme de natură tehnică sau de condiţiile de trafic dificil de pe trasee.
Conducerea unităţii care gestionează această linie a fost atenţionată să asigure întreţinerea parcului de vehicule, pentru efectuarea corespunzătoare a programului de transport.
Ne cerem scuze pentru disconfortul produs.