Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 104197, vă transmitem următoarele:
Înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie corespunzător, iar la solicitarea reprezentanţilor corpului de control STB S.A., trebuie să îl prezinte spre verificare.
Potrivit Regulamentului serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea București-Ilfov 2021, Cap. XII. Drepturi și obligații ale călătorilor – Principalele obligații ale călătorilor, lit. a) să achite și să dețină titluri de călătorie valabile, conform tarifelor menționate în oferta tarifară publicată, sau documente de călătorie stabilite prin lege si/sau hotărâri ale TPBI.
Călătoria metropolitană de 90 de minute permite deplasarea între punctul de origine şi punctul de destinaţie, în cadrul Regiunii Bucureşti-Ilfov, cu orice mijloc de transport de suprafaţă (tramvai, troleibuz, autobuz), permiţând oricâte transbordări, în intervalul orar de 90 de minute de la momentul validării/achiziţiei prin mijloacele electronice de plată, în consecinţă după expirarea celor 90 de minute trebuie validat cardul de călătorie. Atunci când cardul este validat în mai multe vehicule, în perioada de valabilitate a călătoriilor de 90 sau de 120 de minute, validatorul afişează mesajul “Transfer de pe linia X pe linia Y”. Prin consultarea cardului, validatorul afişează câte minute mai este valabil titlul de călătorie.
După expirarea celor 90 de minute, pentru o nouă călătorie călătorul trebuie să procedeze la validarea cardului prin apropierea suportului de validator, fără a apăsa tasta 2 (prin apăsarea acestei taste se realizează o validare multiplă). În situația în care călătorul este însoțit, după ce validează propria călătorie, retrage cardul, apasă tasta 2 și repetă operațiunea de validare pentru fiecare persoană din grup.
Precizăm faptul că un titlu de călătorie devine valabil doar în momentul în care este validat, practic în acel moment se realizează plata călătoriei. În această situație, dacă nu se realizează validarea, se aplică sancțiune potrivit prevederilor Regulamentului serviciului comunitar de transport public local de călători.
Necunoașterea acestor informații nu exonerează pe nimeni de la plata amenzii, întrucât acestea sunt disponibile și pe site-ul STB S.A. http://www.stbsa.ro, la secţiunea „Plata călătoriei”, subsecțiunea „Validare și consultare carduri”.
Astfel, călătorii identificați fără titlu de călătorie în vehiculele societății sunt sancționați de către agenții de control fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie, în valoare de 80 lei, pentru care se eliberează cardul de suprataxă, fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului verbal de contravenție (amendă de la 300 la 500 lei).
În urma verificărilor asupra cardului de transport de transport cu seria 010527106407 a reieșit că în data de 17.02.2023, acesta nu figurează validat.
Pentru recuperarea sumei plătite la achiziționarea titlului de călătorie “suprataxă”, există posibilitatea de a vă adresa instanței de judecată.
Pentru alte întrebări sau informații vă stăm la dispoziție la nr. de telefon 021.9391 – Call Center STB S.A., tasta 3, program de lucru de luni până vineri între orele 07:00 - 15:00.