Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 104109, în care semnalaţi un caz de comportament inadecvat al unui şofer din linia 137, care a avut o manieră agresivă de conducere a autobuzului, în data de 15.02.2023, vă transmitem următoarele:
Conform instrucţiunilor de serviciu, conducătorii de vehicule STB S.A. au obligaţia de a respecta regulile de circulaţie, de a se adapta permanent la condiţiile de trafic şi de a adopta o conduită preventivă în timpul efectuării cursei.
Există însă şi situaţii în care conducătorii mijloacelor de transport în comun sunt incomodaţi de către ceilalţi participanţi la trafic, fapt ce îi obligă să efectueze anumite manevre, uneori mai bruşte, în vederea evitării unor accidente.
De asemenea, conducătorii de vehicule STB S.A. au obligaţia de a respecta reglementările Codului Rutier şi sunt sancţionaţi de organele abilitate în cazul încălcării normelor legale în vigoare.
Din verificările efectuate în sistemul de monitorizare video al autobuzului în cauză, s-a constatat că șoferul menţionat a fost nevoit la un moment dat să frâneze brusc, pentru evitarea coliziunii cu un alt autoturism. Întrucât la momentul incidentului nu vă țineați de barele montate în vehicul, în mod justificat v-ați dezechilibrat și ați căzut. Mai mult, la prima stație ați coborât fără a anunța conducătorul de vehicul că ați fost rănită și fără să apelați numărul de urgență 112.
Tocmai de aceea, pentru evitarea unor accidente nedorite în timpul deplasării cu vehiculele STB S.A., pasagerii sunt obligaţi să se asigure, prin susţinerea de barele montate în vehicule, pe toată durata călătoriei.
Conducătorii de vehicule sunt instruiţi permanent, în cadrul şedinţelor lunare de sănătate şi securitate în muncă, cu privire la modul de conducere şi de conduită în trafic sau faţă de publicul călător şi cu privire la obligaţiile ce le revin în timpul serviciului.
Ca și conducători profesioniști, aceștia sunt obligați să respecte prevederile legislației rutiere în vigoare, nerespectarea acestora fiind sancționată de către Poliția Rutieră.
Regretăm incidentul descris şi vă asigurăm că acordăm o atenţie sporită modului în care conducătorii de vehicule îşi îndeplinesc sarcinile de serviciu.