Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu numărul 103320/03.02.2023, vă transmitem că înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie valabil, iar la solicitarea reprezentanților corpului de control al STB S.A., să îl prezinte spre verificare.
În vederea informării corecte, vă transmitem că plata titlului de călătorie prin intermediul aplicației 24pay https://stbsa.ro/24pay, se efectuează de pe telefonul personal al călătorului, înaintea urcării în mijlocul de transport, după generarea codului QR, ce urmează a fi prezentat echipelor de control spre verificare.
Vă informăm că nu a fost emisă o sancțiune pe numele dumneavoastră.
Persoanele depistate fără titlu de călătorie sau documente care să dovedească dreptul de a circula gratuit conform reglementărilor în vigoare, în urma efectuării controlului în mijloacele de transport, sunt sancționate de către agenții de control fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie, în valoare de 80 lei, astfel fiind eliberat cardul de suprataxă, fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului verbal de contravenție (cuantum amendă 300 - 500 lei), numai în baza actului de identitate.
Echipele de control sunt instruite cu privire la obligațiile ce le revin în relația cu publicul călător, respectiv în timpul desfășurării activității de control să adopte o ținută fermă, dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informații corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice și să sancționeze toate persoanele fără titlu de transport valabil. Dacă se dovedește că nu-și respectă sarcinile de serviciu, li se aplică măsurile care se impun conform Regulamentului Intern al STB S.A. și ale Codului Muncii.
Pentru orice alte informații, puteți contacta Serviciul Controlori Legitimații Călătorie la numărul de telefon 021/9391, tasta 3, de luni până vineri în intervalul orar 07:00 – 15:00.