Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 103178/2023, în care semnalaţi problemele maniera de condus şi conduita în trafic a unui conducător de autobuz din linia 133, în data de 31.01.2023, vă comunicăm următoarele:
Conform instrucţiunilor de serviciu, conducătorii de vehicule STB S.A. au obligaţia de a respecta regulile de circulaţie, de a se adapta permanent la condiţiile de trafic şi de a adopta o conduită preventivă în timpul efectuării cursei.
Există însă şi situaţii în care conducătorii mijloacelor de transport în comun sunt incomodaţi de către ceilalţi participanţi la trafic, fapt ce îi obligă să efectueze anumite manevre, uneori mai bruşte, în vederea evitării unor accidente. De aceea, conform regulamentelor în vigoare, călătorii sunt obligaţi să se asigure, prin susţinerea de barele montate în vehicule, pe toată durata călătoriei.
De asemenea, conducătorii de vehicule STB S.A. au obligaţia de a respecta reglementările Codului Rutier şi sunt sancţionaţi de organele abilitate în cazul încălcării normelor legale în vigoare.
Conducerea unităţii unde îşi desfăşoară activitatea angajatul reclamat l-a convocat la audieri, pentru explicaţii. Acesta a negat aspectele sesizate şi a susţinut că respectă instrucţiunile de serviciu referitoare la circulaţia pe drumurile publice şi la conduita la volan în timpul programului de lucru.
Cu toate acestea, angajatul a fost avertizat să acorde mai multă atenţie la manevrele executate şi să se asigure că maniera de conducere nu aduce prejudicii călătorilor sau celorlalţi participanţi la trafic. În cazul repetării unei astfel de abateri, vom aplica sancţiunile disciplinare prevăzute de Regulamentul Intern STB S.A.