Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 102518/16.01.2023, referitoare la circulaţia tramvaielor liniei 19, în data de 14.01.2023, vă comunicăm următoarele:
Verificările efectuate în sistemul de monitorizare a vehiculelor STB S.A. pentru data menţionată au evidenţiat dereglări ale programului de circulaţie pe linia 19 cauzate de condiţiile de trafic, cât și de lipsa din traseu a unui vagon care s-a defectat în timpul programului de lucru, aspect ce a condus la o modificare temporară a intervalelor de succedare între vehicule.
Astfel, în staţia Colegiul Național Gheorghe Șincai, în intervalul orar reclamat, tramvaiele au circulat astfel:
♦ tramvai nr. 331 – efectuarea stației la ora 15:49:31 – conform programului de circulație;
♦ tramvai nr. 3344 – efectuarea stației la ora 16:30:37 – conform programului de circulație;
♦ tramvai nr. 3324 – retras la depou în vederea efectuării remedierilor necesare (în intervalul orar 15:40-18:27).
Vă asigurăm de faptul că luăm măsuri pentru încadrarea în graficele de circulaţie prin monitorizarea respectării orelor de plecare de la capetele de linie, existând însă şi posibilitatea apariţiei unor dereglări ale programelor de circulaţie, cauzate de probleme de natură tehnică apărute la vehicule, de condiţiile de trafic dificil de pe trasee sau de evenimente rutiere neprevăzute.
Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că toţi conducătorii de tramvaie repartizaţi pe linia 19 sunt instruiţi în privinţa obligaţiei de a respecta programul de circulaţie, iar conducerea depoului care gestionează această linie monitorizează modul în care angajaţii îşi îndeplinesc sarcinile de serviciu.