Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 102408/13.01.2023, referitoare la numărul mare de autobuze scoase pe traseu în linia 102, în data de 12.01.2023, în, vă comunicăm următoarele:
Din informaţiile transmise de serviciul de dispecerizare, în data de 12.01.2023, programul de circulaţie al liniei 102 a fost afectat pentru o perioadă de timp de condiţiile de trafic, fiind necesară o redirijare a vehiculelor la capetele de linie, pentru recuperarea decalajelor.
Pentru a reduce întârzierile înregistrate la un moment dat, pot pleca mai multe autobuze la intervale de succedare mai mici, aşa cum s-a întâmplat şi în data de 12.01.2023. În plus, în funcţie de condiţiile de trafic, de anumite evenimente produse pe traseu, vehiculul care circulă în condiţii mai dificile de trafic este prins din urmă de cel programat imediat după el, care a circulat în condiţii de trafic mai puţin aglomerat
De asemenea, precizăm că organizarea reţelei de transport public intră în atribuţiile Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI), cu care STB S.A. a încheiat Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători, ce reglementează condiţiile în care este prestat acest serviciu, respectiv, trasee, staţii, terminale, programe de circulaţie, număr de vehicule pe fiecare linie etc.
Vă mulţumim.